marți, 28 septembrie 2010

Deodorant stick - Energy Burst

Salut tuturor,

Cu o calitate sporita a imaginilor, datorita aparatului si nu a telefonului utilizat in mod normal, va prezint printre ultimele creatii. Este vorba despre un deodorant homemade, fara parabeni sau aluminiu, de care sunt foarte incantata, atat datorita texturii foarte reusite, cat si a rezultatelor.In primul rand este ferm, nu tare ca o piatra, dar bine legat. Apoi mirosul este unul apreciat atat de mine, cat si de my signicant other. In al treilea rand datorita rezultatului, foarte putin mirositori dupa o zi plina. Si nu in ultimul rand, faptul ca nu pisca, doare sau irita dupa operatiunile specifice zonei:))), mai ales noi fetele.

Reteta pentru Energy Burst este una relativ simpla, dar cu cateva accente faine:

Ceara de albine;
Unt de cacao;
Ulei de cocos;
Oxid de zinc;
Pudra arrow root;
UE cimbru;
UE litsea cubeba;
UE lavanda.

Uleiul de cocos impreuna cu oxidul de zinc si uleiurile esentiale, au efect antibacterian. As fi putut pune si putin propolis, pentru un efect sporit antibacterian, insa ramasesem fara. Ehh asta e, data viitoare.  Iar pudra arrow root impiedica, intr-o forma mai blanda, transpiratia. Dar nu va faceti iluzii ca nu veti fi umezi (spre deosebire de deodorantele din comert), insa sansele sunt mari sa mirositi frumos si este facut cu mana voastra. Cred, ca este o alegere ideala pentru persoanele care transpira putin (desi de la nervi am transpirat si eu la cote ridicate) si bun pentru sezonurile reci, care se apropie.

Asa ca mult succes si mirosuri placute:)

joi, 23 septembrie 2010

Lets do it Romania

Let’s Do It, Romania!

Facand slalom la munca, si avand creatii care asteapta sa fie poste, ma grabesc insa sa anunt acest eveniment tare fain. Asa ca daca aveti drag de un weekend altfel, inscrieti-va si treceti la munca:). Cu siguranta nu veti trece neobservati, si oricum veti fi cu altii (sper si simpatici), care va impartasesc cateva din obiceiuri.
 
Mult succes.

marți, 7 septembrie 2010

Bee Cap Balm



Salutare,

M-am intors de data aceasta mai repede, cred eu cu o creatie cel putin interesanta.

O crema de fata dar si de corp foarte reusita, pe baza unor ingrediente superbe. Este varianta mea a cremei Egyptian Magic, un balsam cu efecte benefice asupra pielii cum ar fi: arsuri, cicatrici, acnee, eczeme,etc. Este atat de laudata, si sincer la ce ingrediente are, nici nu ar avea de ce nu:)). Ideea o aveam mai demult, insa de data asta m-am mobilizat si incercat, ma rog adaptat:). Varianta mea, inlocuieste laptisorul de matca (pentru ca nu-l am) cu capaceala. Insa aduce virtutiile uleiului de argan, jojoba dar si catina.

Capaceala( En: uncapping), este un produs al albinelor, ce contine miere in amestec cu ceara si propolis, foarte gustos, si cu proprietati super faine, pentru organism pe de-a intregul. Vedeti un filmulet despre ea aici. Alegerea mea a fost sa-l folosesc si in balsamul meu.

Reteta pentru "Bee Cap Balm" este:

Ceara de albine;
Ulei de catina;
Ulei de argan;
Ulei de jojoba;
Unt de cacao;
Capaceala;
UE niaouli;
UE lemongrass;
UE geraniu.

Textura este una destul de ferma, nu moale. Asta datorita untului de cacao, care are si un miros extrem,extrem de fain si puternic. Mai ales ca nu este dezodorizat special pentru cosmetice, ci este din acela alimentar,100% organic si bun:)).Efectele sunt multiple si pe persoane multiple. Eu am o eczema aproape lipsa pe picioare si maini fine. O alta fata are bubele foarte frumos inchise si cicatrizate, si o alta tenul foarte hidratat. Recunosc, ca eu nu o pot folosi zi si noapte pe tenul meu gras, insa pentru maini si picioare este tocmai bine, mai ales dupa soare.

Asa ca se poate ceva simplu si chiar personalizat pentru tenul meu (fost) sensibil. La treaba si succes.

joi, 2 septembrie 2010

Sunblock Sun Fun


Salutare,

Si bine ne revedem. Dupa o vacanta activa, probleme de softuri si reintoarcerea la ritmul normal...hop si eu cu ale mele creatii.

Desi ma confrunt cu un frig acut zilele astea, si ceaiul de ghimbir este la loc de cinste, revin cu aceste sunblock-uri varianta homemade 100% naturale.

Sunt doua pentru ca au fost doua formule diferite. Una cu ceara emulsifianta, avand o textura foarte blanda, potrivita pentru fata. Iar cea de a doua, una mai simpla, insa potrivita pentru corp. Desi nu stau la soare in mod voit, nu am stare, si atunci mai bine sa fiu protejata. Asa ca, as fi vrut sa spun, ca nu m-am ars utilizandu-le, si asa a fost. Problema a fost, ca nu am vazut o portiune pentru aplicare(pe spate), si da m-am ars usor!!!

Cum sunt foarte atenta ce-mi pun pe piele, sunblock-ul (pentru ca blocheaza razele de soare) este un must have. Pe langa ingredientele deloc prietenoase cu pielea, mai ales a mea, cele din comertul obisnuit sunt si foarte scumpe. Asa ca misiunea a fost foarte bine indeplinita. Retetele sunt oarecum simple:

Ingredientele pentru Sunblock fata "Softie Fun" (este foarte bland/moale pe piele) sunt:
Ulei de argan;
Ulei de catina (o mica obsesie a mea);
Ulei de jojoba;
Ceara emulsifianta;
Extract din samburi de grepfruit;
Oxid de zinc;
Extract uleios de musetel;
Extract uleios de galbenele;
UE tea tree;
UE lavanda.

Ingredientele pentru Sunblock corp "Body Fun" sunt:
Ulei de masline;
Ulei de catina;
Ulei de jojoba;
Ulei din samburi de struguri;
Extract de morcov;
Infuzie de ceai verde;
Polen (ei bine da, yummy:));
Ceara de albine;
Oxid de zinc;
Extract din samburi de grapefruit.

Formula acestuia din urma este mai dura, nu este chiar asa usor de patruns in piele, mai ales daca este cea a fetei. Insa, a fost un pic mai grasa, tocmai bine pentru a compensa oxidul de zinc, si hidrata pielea dupa soare.

Efectul este super fain si evident fun, sa te stii in siguranta de exploziile solare, care au tot fost anul asta. Succes.

luni, 26 iulie 2010

Sapun Cocoa Cake



Salut tuturor,

Direct de aici din mini fabrica mea, va prezint ultima creatie. Cum s-a dorit, si cum a iesit in final, este ceva foarte diferit. In primul rand am experimentat cu suc natural de castravete. Pe caldurile acestea, m-am gandit ca proprietatile acestei curcubitacee verde vor fi teribil de la indemana.
In al doilea rand am introdus miere. Ingrijeste pielea foarte bine, hidrateaza, vindeca, echilibreaza plus alte proprietati, de asemenea inspirate.
Iar nu ultimul rand sare de mare, care ajuta la intarirea sapunului, dar si sa vindece pielea.

Eu am crezut, ca va iesi un sapun de culoare verde (desi mierea confera o culoara aramie) si cacao folosita, pentru a se vedea mai bine contrastul de culori asteptat, va conferi un miros subtil. In schimb esta aramiu in toata regula, si cred ca se va mai inchide la culoare, iar mirosul este de chec. Nici urma de uleiurile esentiale folosite, ci ideea pregnanta de desert.De fiecare data cand ma spal, mi se face pofta de dulce, asa ca va recomand atentie pentru a nu stimula pofte in exces:)

Ingredientele folosite pentru Cocoa Cake sunt:

Ulei de masline;
Ulei de palmier;
Unt de cocos;
Ulei de floarea soarelui
UE lavandin;
UE tea tree;
UE menta;
Sare de mare;
Miere de albine.

Rezultatul este satisfacator. Nu face atat de multa spuma ca cele anterioare, in schimb este emolient si hidratant. Mirosul este puternic a chec, insa i-a placut foarte mult lui my significant other, ce ti-e si cu gusturile astea:)

Succes.